Sono arrivato!

August 26, 2008

sau am ajuns in Italia! Cu bine, intreg.

Drumul a durat doua zile, prima noapte dormind in Ungaria, aproape de vama cu Austria. Drumul a fost lung si plictisitor. Clipele cele mai distractive au fost cand am depasit un Lamborghini Galardo [nu stationa, si nu era stricat] si un Maserati.

Am ajuns ieri seara la 7. Mai vorbim!

Ciao!


Adio muchachos!

August 21, 2008

sunt absolut sigur ca nu am scris corect, dar n’am de gând să’l corectez, de ce?! Deasta!

Probabil că, dragă cititorule, ţi-ai dat seama din titlu’ că plec undeva. Eii, dacă nu ţi-ai dat seama, îţi spun eu: plec în Italia. Nu de tot, timp de 10 zile, în vacanţă. O să ”locuiesc” în Osimo. De asemenea o noapte, sau două, o să le petrec la Roma.

Plec fără părinţi, fără frate. Singur. Adică merg la un prieten în Italia, care el e acuma în Romania. Eu doar duminică plec, dar vreau să profit de zilele astea, şi nu cred că o să am acces la internet unde am eu de gând să merg.

Ciao!


Despre profesionalism

August 20, 2008

Seara, pornesc calculatorul, încerc să ma conectez la net, nu merge. Sun la relaţi cu clienţi.[btw, au schimbat melodia de la hold line, deja te enerva]

Răspunde un centralist, se prezintă, formalităţi şi alte chestii, şi îmi dă instrucţiuni… Cred că era obişnuit să vorbească cu ţărani, pentru că altcumva nu-mi explic de ce mi-a explicat cum să restartez calculatorul, citez:”dă click pe butonu verde, ăla pe care scrie start, dupaia dă click pe butonu’ roşu, ală primu’, şi dupaia click pe butonu’ verde” am încheiat citatul. Răspunsul meu a fost ceva de genul ”no shit?!”

Cel mai mult m-a distrat când pronunţa enable[îl citea pe litere, româneşte] sau când mi-a spus să dau click pe network manager: ”click pe network …, pe aia cu ‘n’ de la Nicu”.

Puţin mai mult profesionalism, RomTeleCom şi angajaţii dacă se poate!


Exagerat

August 19, 2008

Mi-am pierdut husa camerei foto şi încărcătorul acumulatorului. Cum eu duminică plec[o să vă spun eu zilele următoare unde plec] am nevoie de baterie şi încărcător… Am mers din nou în zona în care credeam că l-am pierdut, l-am căutat dar tot nu l-am găsit.

Ce să fac?! L-am comandat de pe net, mai exact de pe shopit. Un miulion 700 un incarcator plus husa, 1 850… greşelile se plătesc, cu plata la livrare…


N’ai cu cine…

August 19, 2008
…nişte ţărani! Cei de la C’ava Doro nu cred că ştiau că sloganul lor se va integra foarte bine în anumite situaţi reale. Cum ar fi aceasta:
(click pentru a mării)
Nu sunt atotştiutor, dar un paznic, care ar trebuii să păzească o bancă, nu ar trebuii să nu doarmă? Am eu o vagă impresie că dacă ar dormii mai puţin în timpul programului şi-ar face treaba mai bine, mai profesionist.

Amintiri memorabile 2

August 19, 2008

După cum am promis, continuarea de la articolul acesta.

Day 2

Dimineaţa cei doi Adi au plecat şi am rămas doar 5. Am mers până la Sarmisegetuza Regia. Încă o dată am fost mândru că sunt român dar am rămas şi cu un gust amar în gură, când am văzut cum se comportă turistul român. Avem o ţară frumoasă, incredibil de frumoasă. Dar din păcate nu e exploatată la adevăratul potenţial…

După ce am plecat din cetate am urcat la Şteaua Mare. Şteaua Mare e o stână. În fiecare an campăm în apropierea ei, anul acesta n-am făcut excepţie. Pentru că am câştigat concursul de pus cortul, care avea ca premiu dreptul de a sta relaxat, nefind nevoit să adun lemne pentru foc. În acel timp am mâncat afine de munte până când am avut limba şi mâinile mov.

Seara, la insistenţele lui Sorin am dormit cu el în cort, pe motivul că el nu doarme singur, ca moare de frig.Eu şi Ştefan nu vroiam să împărţim cortul cu el pentru că sforăie ca şi o drujbă gripată. Eu n-am putut dormi, şi nici tata, care era la 6 m depărtare, în alt cort. La 5 dimineaţa m-am trezit, am reînviat focu’ şi am adormit lângă el.

Day 3

După ce am luat micul-dejun la stână, mic dejun care consta în balmoş, am plecat către cabana Prislop. Drumul pâna acolo a fost relativ normal. Tata, Alex şi Sorin se opreau să pescuiască, în timp ce eu şi Ştefan mergeam în faţa, hrănindu-ne cu frăguţe.[delicioase]
La cabana Prislop ne-am întâlnit cu nişte prieteni, şi ei cu jeepurile. Drumul spre casă a durat vreo 3 ore, in loc de una, pentru că am mers pe alt drum, mult mai palpitant.

Am văzut peisaje de neuitat şi am cunoscut şi câteva persoane cu adevărat memorabile. Am uitat să vă spun. Am urcat într-un releu, turn roşu. Se vedea muntele de acolo superb. Asta e adevărata Românie, cea frumoasă, cea apreciată, cea de care m-am îndrăgostit.

Amintiri memorabile

August 18, 2008

Fiecare dintre noi va avea[sau a avut] în viaţă câteva momente, amintiri memorabile, care nu vor fi uitate niciodată. Zilele astea am trăit aceste momente. Am scris despre asta aici, şi cum am promis, vin impresile şi pozele.

Deci: Toată expediţia asta a durat 3 zile. Vineri pe la ora 4 am plecat din Orăştie cu jeepurile. Participanţi expediţiei au fost: eu, tata, Ştefan[prieten bun], Sorin[tatăl prietenului, finul părinţilor mei] şi fratele meu, Alejandro.

Day 1

În prima noapte aveam de gând să dormim la cabana noastră din Grădişte. Din moment ce urma să dormim acolo m-am gândit să-mi iau şi încărcătorul de la camera de fotografiat cu mine, şi să profit de electricitate.

Dacă mergeam pe drumuri mai normale, ca nişte oameni normali, am fi făcut din Orăştie până la cabana cam 30 de km. Dar nu, am mers pe dealuri. 56 de km. Vreau să spun că n-am regretat niciodată această decizie. Peisaje superbe. Oameni prietenoşi, sociali. Am fotografiat o şcoală construită de maghiari in 1907 care încă se ţine pe picioare destul de bine. Am făcut cunoştinţă cu femeia care nu crede că a murit Ceauşescu'[no shit][mi-am dat seama de ceva când am scris Ceauşescu: dacă încă eram conduşi de tovarăş, eram owned] Sorin sa abţinut să nu râdă şi a întrebat foarte mirat: Da’ o murit Ceauşescu’?.

Distracţia şi adrenalina a venit când am fost minţiţi de nişte ciobani, minciună care a făcut un jeep să se răstoarne de 2 ori[nimeni nu a păţit nimica] O roată din faţă s-a înfipt în pământ, doar 3 roţi atingând solul. După ce revinul jeepul cu piciparele/roţile pe pământ porneşte iarăşi. Acuma iarăşi cade… singura diferenţă e că acuma e cu 2 roţi în aer. În timp ce îl impingeam, Adi[am uitat să vă spun, sau alăturat expediţiei timp de o zi Adi[mic la înălţime] şi Adi[mare la înălţime], amândoi pe motociclete] a întrebat dacă maşina e băgată în viteză sau e frâna de mână trasă[întrebarea asta sa pus când roţile erau în aer şi urmau să atingă solul într-o secundă] Cei care ştiu cum funcţionează o maşina cred că ştiu ce a urmat… A luat-o’n jos la vale maşina, până al urmă oprinduse cu ”pula’n sus”-Sorin.

După ce ieşim din vale, îmi dau seama că nu-mi găsesc husa camerei de fotografiat. Am căutat, dar n-am găsit nimica. Odată cu husa camerei sa pierdut tot ce mai era înăuntru’: telecomanda camerei şi încărcătorul. Degeaba am căutat, tot n-am găsit husa aia nenorocită.

Drumul spre casă a fost superb, prin pădure. Nu pot spune că am mers pe drum pentru că ”drumul” era udat de râu. Când am ajuns la cabană am dormit ca eroi, cei 2 Adi plecând dimineaţa la 7.

Va urma…