Nigga’

Octombrie 12, 2008

Mă consider un baiat calm, liniştit care-şi vede de treaba lui. Nu sunt violent deloc, nu-mi place violenţa.
Dar, mai am şi eu nişte momente în care mi-aş dorii să am fizicul unui bodyguard sau cel puţin un aparat de curentat.

Mă enervează la culme tăranul de la terasa.’’Ţăranul de terasa’’ acela e genul de om care se face remarcat oriunde ar fii, în cazul acesta la terasa, prin poluare fonică. Telefonul cu manele îl ajută, dar şi grohăiturile(se vor a fi cuvinte). Genul de om care mă scoate din sărite: are numai beşini în cap, se consideră deştept, frumos, tare, shukaru’ shukarilor. Are cioc, dar şi perciuni alungiţi până la barbă. Nu ştiu cum se numesc, dar ştiu că sunt subţiri. Şi are cercei! Cel puţin 3. Unu mai mare ca altu, găurile fiind total aiurea… cei trei cercei formează un arc de cerc, sau să fie semnul de la Nike?

Dar din păcate, sau din fericire pentru ei, nu am fizicul necesar şi nici teaserul.

Şi ar mai fi un exemplar. Cioara! Ţiganu’ la pubertate. Freză tip ţepi, cu bluză Pulma şi figuri pe tot corpul. Genul de cioră care le cere banii la copii din gimnaziu altfel îi bate. Era unul ca genu’ descris mai sus când eram în gimnaziu. Avea o armată de lingăi după el. Cel cu limba cea mai lungă era unu gras şi mic. Dacă nu era prieten cu Laurenţiu, cioara, mânca bătaie de la toţi. Telefonul lui era întodeauna în mână la Cioară, care, în timpul şcolii, era proprietarul telefonului.
Ţin minte odată că luasem o palmă de la Cioară şi grasu’ se râdea de mine. După ce am ajuns la o distanţă sigură de ei, le-am bagat p**e-n gură cu un zâmbet larg. Ştiam că o să iau bătaie , dar măcar m-am descărcat. În timpul orei am mers la baie. Şi surpriză, grasu era acolo. Tremuram, dar tot m-am dus la el. N-aveţi idee ce bine m-am simţit când i-am văzut ochii cât cepele când eram cu mâna la el în gât. Nu l-am lovit, l-am speriat bine şi i-am spus să mă lase în pace.

Partea interesantă era că după şcoală mă aştepta cioara şi grasu. Cioara m-a luat de după cap şi a început să vorbească cu mine, nu mai ţin minte ce a zis, dar ştiu sigur că nu m-a lovit sau ceva. Dar venise grasu’ din spate şi mă lovise cu podu’ pălmii în ureche.

Atunci am jurat, că următoarea dată când îl prind singur, îl string de bijuterii până plânge!

Anunțuri

Nu-mi place

Octombrie 7, 2008

Ploaia. Nu-mi place. De ce?

Deasta:

  1. La mine se aplică foarte bine legile lui Murphy. Indiferent de cât de încet merg, tot mă voi uda pe pantaloni şi m-i voi stropii. Deci când plouă mă murdăresc.
  2. De fiecare dată când plouă îmi dau seama că nu am umbrelă. Şi nu găsesc nici o umbrelă în casă care să fie perfect funcţională. Şi aleg una aleatoriu din cele 3. O aleg taman pe cea mai futută dintre toate.[legiile lui murphy]
  3. Pentru că e frig afară când plouă. Şi eu am mâinile reci majoritatea timpului. Şi când plouă nici nu m-i le pot băga pe toate[2] în buzunar, pentru că o mână ţine umbrela.
  1. Pentru că dacă plouă iarna zăpada se face cioaflă. Şi dacă e cioaflă mă murdăresc şi mai tare.

Deci pleacă ploaie pleacă!


Pauză

Octombrie 3, 2008

Cu prilejul zilei Educatorului nu am făcut şcoală. N-am putut să scriu nimica pe blog pentru că am făcut greşeala de a-i spune fratelui meu că are un coleg fifa 09. E obsedat de joc, dar îl înţeleg.

Am redescoperit copilul din mine azi. Am găsit o praştie şi 2 ore am avut de lucru în grădină: nici un măr(fruct) nu a scăpat neatins, nici o vrăbiuţă nu a scăpat fără să fie stresată.

După asta am râs de câinele meu când a încercat să treacă printr-un termopan… Păcat că s-a învăţat minte şi nu l-am putut filma.

Per total n-a fost o zi pierdută.

Nici un animal care apare în acest articol nu a fost rănit.
La mulţi ani educatorule!


Ironii

Septembrie 30, 2008

Ieri mă întorceam de la şcoala cu Ipod-ul urlându-mi în urechi. Nu prea auzeam ce se întamplă îm jurul meu. Permiteţi-mi să fac o paranteză… o profesoară ne-a povestit de un student, care fericit că şi-a luat examenele se plimba prin Timişoara cu Mp3 în urechi. L-a călcat trolebuzu’… asta da ironie!

Revenind, cum aveam Ipod-ul în urechi nu auzeam ce se întamplă în jurul meu(am mai spus asta nu?) şi văd doi kinderi cum se apropiau de mine. Ghinionul lor a fost că după ce au trecut de mine s-a schi,bat melodia. Şi i-am auzit cum mă înjurau!

Mama voastră de embrioni, mi-am spus în gând şi am fugit spre ei. Au fugit ca din puşca, astfel ”făcând dreptate”.

Acuma stau să mă întreb, de câte ori am fost înjurat pe stradă fără să-mi dau seama?