Cluj

Noiembrie 4, 2008

A fost o excursie superbă. Am fost cazat la un hotel frumos, curatel, cu oameni faini la recepţie. Mia fost ruşine că am venit şi cu alţi colegi, care n-au avut un comportament chiar academic (trimitere către Wisconsim în special)

În loc să merg la Mol şi să dau 100 de mii pe o sticlă de suc am mers la teatru. La Teatru Naţional. Am văzut o comedia de Moliere. A fost superbă, nu credeam că o să-mi placă aşa de mult. Ma făcut să mă gândesc la carieră şi dacă nu vreau să fac teatru. Ce simte un actor, când este aplaudat de 600 de oameni? Sper să aflu şi eu asta vreodată.

La muzeul de artă Cluj am avut o surpriză. Pentru a face poze, trebuia ca să plătesc o taxă foto. Nimic rău în asta. Taxa foto era de 15 lei. Nu e o sumă uriasă, dar ce zici dacă e 15 lei per poză? Wtf???? Şi tot am făcut 5 poze! >:)

Clujul oraş frumos, oameni de treabă, unguri mulţi, şi de treabă. Ce nu mi-a plăcut a fost traficul şi faptul că din 5 în 5 minute auzeam salvare, pompieri sau poliţie. Iarăşi o chestie mişto văzută a fost un anunţ. La un fast-food era lipit un afiş: marfa neînsoţită de bon este gratuită. Mi se pare corect.

M-am simţit bine şi cu profesorii. A fost dirigintele meu şi doamna profesor de logică. Au fost de treabă cu noi, ne-au lăsat destul de liberi. E bine că am putut să cunosc pe profesoara de logică înafara sălii de curs şi mi-am dat seama că nu întodeauna prima impresie e cea adevărata. Acuma o respect mult mai mult decât pe a 9-a.

Poze am făcut în jur de 600, unele din ele numărându-se printre cele mai bune poze vreodată făcute de mine. Cred că m-aş putea învăţa cu viaţa în Cluj. Mai am de aşteptat 2 ani şi atunci voi vedea dacă mă voi putea învăţa.

Sebus!


O idee

Septembrie 8, 2008

O idee foarte bună în părerea mea, şi al lui Andrei, cunoscut în unele cercuri sub nick-ul de Fometoc.

Din vorbă în vorbă ajung cu să discut cu Fmtc! despre şcoală. Ideea ne-a venit când discutam despre materii. Muzica de exemplu: n’ar fi frumos să învăţăm şi alte feluri de muzică[ sublienez faptul că nu contest importanţa muzici clasice, muzicii compozitorilor români] Să avem teme de genul: învaţă biografia trupei X, cine sunt membri. Să se studieze şi muzica modernă, să se analizeze originile fiecărui gen de muzică.

Sau pentru pasionaţi de fotografie, cursuri de fotografie, cursuri de artă şi tehnică fotografică. Din păcate, tot ce avem sunt cluburile de fotbal, dă cu picioru’n minge, aşa cum o să dai cu picioru’ în şansa de a deveni cineva. Mă rog…

gOgetit, tu ce materii ai vrea să faci adiţional la şcoală?


Back

Septembrie 6, 2008

M-am întors din Italia. Nu credeam că o să spun asta vreodată dar chiar mi-a fost dor de Romania… defapt mai mult mi-a fost dor de bucătăria romănească şi de prieteni şi familie.

Iniţial, trebuia să vin cu avionu’, apoi trebuia să vin cu o cunoştinţă, şi până la urmă m-am întors cu un autocar Atlantsib. O mică întârziere de 6 ore… la 8 jumare eram în locul de unde urma să plec către Romania… doar la 2 a venit autocaru’… shit!

Am dormit prea puţin pe autocar, fiind al dracu’ de inconfortabil! Plin de babe care se întorc de la copii, de nesimţiţi şi burtoşi[ şi burtoase].

Întoarcerea în ţară nu a fost confortabilă, dar nu contează, pentru că vacanţa a fost una memorabilă, cu adevărat extraordinară!


Amintiri memorabile

August 18, 2008

Fiecare dintre noi va avea[sau a avut] în viaţă câteva momente, amintiri memorabile, care nu vor fi uitate niciodată. Zilele astea am trăit aceste momente. Am scris despre asta aici, şi cum am promis, vin impresile şi pozele.

Deci: Toată expediţia asta a durat 3 zile. Vineri pe la ora 4 am plecat din Orăştie cu jeepurile. Participanţi expediţiei au fost: eu, tata, Ştefan[prieten bun], Sorin[tatăl prietenului, finul părinţilor mei] şi fratele meu, Alejandro.

Day 1

În prima noapte aveam de gând să dormim la cabana noastră din Grădişte. Din moment ce urma să dormim acolo m-am gândit să-mi iau şi încărcătorul de la camera de fotografiat cu mine, şi să profit de electricitate.

Dacă mergeam pe drumuri mai normale, ca nişte oameni normali, am fi făcut din Orăştie până la cabana cam 30 de km. Dar nu, am mers pe dealuri. 56 de km. Vreau să spun că n-am regretat niciodată această decizie. Peisaje superbe. Oameni prietenoşi, sociali. Am fotografiat o şcoală construită de maghiari in 1907 care încă se ţine pe picioare destul de bine. Am făcut cunoştinţă cu femeia care nu crede că a murit Ceauşescu'[no shit][mi-am dat seama de ceva când am scris Ceauşescu: dacă încă eram conduşi de tovarăş, eram owned] Sorin sa abţinut să nu râdă şi a întrebat foarte mirat: Da’ o murit Ceauşescu’?.

Distracţia şi adrenalina a venit când am fost minţiţi de nişte ciobani, minciună care a făcut un jeep să se răstoarne de 2 ori[nimeni nu a păţit nimica] O roată din faţă s-a înfipt în pământ, doar 3 roţi atingând solul. După ce revinul jeepul cu piciparele/roţile pe pământ porneşte iarăşi. Acuma iarăşi cade… singura diferenţă e că acuma e cu 2 roţi în aer. În timp ce îl impingeam, Adi[am uitat să vă spun, sau alăturat expediţiei timp de o zi Adi[mic la înălţime] şi Adi[mare la înălţime], amândoi pe motociclete] a întrebat dacă maşina e băgată în viteză sau e frâna de mână trasă[întrebarea asta sa pus când roţile erau în aer şi urmau să atingă solul într-o secundă] Cei care ştiu cum funcţionează o maşina cred că ştiu ce a urmat… A luat-o’n jos la vale maşina, până al urmă oprinduse cu ”pula’n sus”-Sorin.

După ce ieşim din vale, îmi dau seama că nu-mi găsesc husa camerei de fotografiat. Am căutat, dar n-am găsit nimica. Odată cu husa camerei sa pierdut tot ce mai era înăuntru’: telecomanda camerei şi încărcătorul. Degeaba am căutat, tot n-am găsit husa aia nenorocită.

Drumul spre casă a fost superb, prin pădure. Nu pot spune că am mers pe drum pentru că ”drumul” era udat de râu. Când am ajuns la cabană am dormit ca eroi, cei 2 Adi plecând dimineaţa la 7.

Va urma…


Dreaming Big

August 9, 2008

Very big I might say.

A început Olimpiada de la Beijing. Superb totul, m-a lăsat mască. Când nu urmăream sportivii români [btw, gg până acuma, SUCCES MAXIM în continuare] mă uitam la fotoreporteri. Cu un dslr dotatat cu un teleobiectiv.

Aşa aş vrea să fiu şi eu peste câţiva ani. Nu neapărat la evenimente sportive, aş face orice ce implică fotografia. Acesta este visul meu. Să am dslr, şi obiective pentru el. Un fisheye, un tele, un macro si unul obişnuit.

Succes României în continuare la Olimpiadă.


One bad trip…

August 4, 2008

Cel puţin aşa a fost excursia de azi dacă vezi partea goală a paharului. â

Noi[eu, Andrei, Gabi] am privit partea plină a paharului. Dimineaţa la 10:30 am plecat din Orăştie, cu destinaţia Costeşti, un sat de munte situat la vreo 17 km de orăşelul nostru. Spre surprinderea mea[ defapt şi al lui Andrei] am reuşit să ajung la destinaţie fără să cer pauză!!!

Într-o excursie anterioră am crezut că[,] cad de pe bicicletă de oboseală… dar azi am fost un veritabil ciclist, demn de turul Franţei, sau al judeţului Hunedoara.

În Costeşti ne-am oprit la ”Popasu’ Dacilor” unde am înfulecat 3 mici, foarte buni. O idee genială mi-a trecut prin cap după ce am plecat de la Popas’: să trecem cu bicicletele o punte peste râu… la vreo 10 metri… dacă cădeam, eram pretty seriouslz fucked up! Înainte să ajung la puntiţa cu pricina bicicleta a murit. Efectiv a murit. Ceva la lanţ, s-a rupt, iremediabil. După blestemele de rigoare am continuat drumul. Andrei a avut ceva reţineri în trecerea punţi. Eu trec primul, trec bine… urmează Gabi, şi el bine. Andrei, deşi i-am explicat să calce pe grinzi, nu ştiu ce a făcut, si a intrat cu picioarul prin punte. Mi-am auzit blestemele pentru un an întreg, Andrei tremura de şoc. Bine că nu a păţit nimica.

Pe drum ne-am întâlnit cu un grup de excursionişti cehi cu rucsace[mari] în spate. Am făcut schimb de mailuri cu ei, de treabă oameni, prietenoşi. Le-am dat câteva sfaturi, direcţii şi le-am urat: Drum bun and good luck! Spre surprinderea mea au înţeles drum bun.

Am găsit un loc bun de baie, apă până la piept şi pe fund era nisip. Singuru’ lucru care nu mi-a plăcut e că apa era cancer! Rece, dar asta nu ne-a oprit din scăldat. După ce am spart o sticlă de apa[sticlă de plastic], singura apă care o aveam, am fost nevoit să merg să îmi dea oamenii de la cabana nişte apă într-o sticlă. N’aveam sticlă dar mă gândeam că au ei. N’aveau… şi am mers înapoi la ‘tabără’, am luat bani, şi am cumpărat apă minerală.

Şederea a fost relativ plăcută până când nişte vaci[nu ma refer la fete, ci la vaci, din acelea cu coarne, verişoarele Milkai şi ale Fulgăi] au călcat în picioare tricoul lui Andrei şi au încercat să ne manânce sandvişurile.

Orăştia era la 17 km şi eu nu puteam pedala. Ce să fac? După ce am fost refuzat de un coleg de clasă[locuieşte în Costeşti] când l-am rugat să-mi împrumute bicicleta am descoperit altă alternativă de transport: mă ţineam de umărul lui Gabi, când al lui Andrei, astfel reuşind să ma deplasez cu o viteză rezonabilă.

La doar 8 km de Orăştie[distanţă care de obicei o făceam în juma’ de oră, datorită înclinaţiei drumului] am făcut 2 ore. De ce?! Pentru că Gabi făcuse pană! Iarăşi blesteme. După o încercare esuată de a repara roata cu scotch, am decis să mergem pe jos.

Acuma vine partea mai creepy a poveşti! Şi Andrei mâncase mici. Şi deja simţea că ei vor să iese afară. I-am spus să se abţină până când ajunge acasă. Când a făcut Gabi pana m-am gândit la bietu’ Andrei. După ce a găsit un loc potrivit pentru delicatul ritual a început. Dupa câteva clipe mă întreabă dacă nu vine cineva: ca’n filme, vedem o fată pe bicicletă îndreptânduse către Andrei. Ulterior mi-a spus Andrei că norocoasa fată e probabil să-i fi văzut ”obraji”

Ultimi 8 km către casă au fost liniştiţi, fără alte peripeţii. Am rămas cu nişte amintiri superbe… cert e că dacă ar fi să mai fac odată asta, n-aş schimba nimica. Poate doar aş face o poză la puntiţă.

Alex de la Orăştie

August 3, 2008

Orăştia, oraşul totul posibilităţilor.

Noi Orăştieni avem şi un muzicant… Un manelist ca oricare altu’… Cu un nume ca oricare altu’ de simplu: Alex de la Orăştie. Nu ne putem lăsa mai prejos…

Din câte am văzut/auzit pe telefoanele cocalarilor de la sat şi nu numai tipu’ are succes… rămâne de văzut ce va face…

Într-un fel pot spune că-l admir, pentru că a reuşit să ajungă acolo unde este, şi scote ceva bani din ce face. Dar să nu uităm că cântă manele, şi nu va fi mai mult de un manelist.

Ar trebuii să mă bucur pentru că face Orăştia mai cunoscută? O face cunoscută în modul pozitiv sau negativ? Voi ce părere aveţi?

BTW: Magda[aia de la OTV] a făcut un featuring cu Guţă… acuma la DDD[ DanDiaconescuDirect] o să colcăie studioul de Guţă loveri?!