Cluj

Noiembrie 4, 2008

A fost o excursie superbă. Am fost cazat la un hotel frumos, curatel, cu oameni faini la recepţie. Mia fost ruşine că am venit şi cu alţi colegi, care n-au avut un comportament chiar academic (trimitere către Wisconsim în special)

În loc să merg la Mol şi să dau 100 de mii pe o sticlă de suc am mers la teatru. La Teatru Naţional. Am văzut o comedia de Moliere. A fost superbă, nu credeam că o să-mi placă aşa de mult. Ma făcut să mă gândesc la carieră şi dacă nu vreau să fac teatru. Ce simte un actor, când este aplaudat de 600 de oameni? Sper să aflu şi eu asta vreodată.

La muzeul de artă Cluj am avut o surpriză. Pentru a face poze, trebuia ca să plătesc o taxă foto. Nimic rău în asta. Taxa foto era de 15 lei. Nu e o sumă uriasă, dar ce zici dacă e 15 lei per poză? Wtf???? Şi tot am făcut 5 poze! >:)

Clujul oraş frumos, oameni de treabă, unguri mulţi, şi de treabă. Ce nu mi-a plăcut a fost traficul şi faptul că din 5 în 5 minute auzeam salvare, pompieri sau poliţie. Iarăşi o chestie mişto văzută a fost un anunţ. La un fast-food era lipit un afiş: marfa neînsoţită de bon este gratuită. Mi se pare corect.

M-am simţit bine şi cu profesorii. A fost dirigintele meu şi doamna profesor de logică. Au fost de treabă cu noi, ne-au lăsat destul de liberi. E bine că am putut să cunosc pe profesoara de logică înafara sălii de curs şi mi-am dat seama că nu întodeauna prima impresie e cea adevărata. Acuma o respect mult mai mult decât pe a 9-a.

Poze am făcut în jur de 600, unele din ele numărându-se printre cele mai bune poze vreodată făcute de mine. Cred că m-aş putea învăţa cu viaţa în Cluj. Mai am de aşteptat 2 ani şi atunci voi vedea dacă mă voi putea învăţa.

Sebus!


Atentie, cauzează dependenţă

Octombrie 13, 2008

Dau în mintea copiilor, sau mai bine zis mintea copiilor dă în mine.

Jocul ăsta dă dependenţa, nu mă pot oprii.

Incearca jocul!


Nigga’

Octombrie 12, 2008

Mă consider un baiat calm, liniştit care-şi vede de treaba lui. Nu sunt violent deloc, nu-mi place violenţa.
Dar, mai am şi eu nişte momente în care mi-aş dorii să am fizicul unui bodyguard sau cel puţin un aparat de curentat.

Mă enervează la culme tăranul de la terasa.’’Ţăranul de terasa’’ acela e genul de om care se face remarcat oriunde ar fii, în cazul acesta la terasa, prin poluare fonică. Telefonul cu manele îl ajută, dar şi grohăiturile(se vor a fi cuvinte). Genul de om care mă scoate din sărite: are numai beşini în cap, se consideră deştept, frumos, tare, shukaru’ shukarilor. Are cioc, dar şi perciuni alungiţi până la barbă. Nu ştiu cum se numesc, dar ştiu că sunt subţiri. Şi are cercei! Cel puţin 3. Unu mai mare ca altu, găurile fiind total aiurea… cei trei cercei formează un arc de cerc, sau să fie semnul de la Nike?

Dar din păcate, sau din fericire pentru ei, nu am fizicul necesar şi nici teaserul.

Şi ar mai fi un exemplar. Cioara! Ţiganu’ la pubertate. Freză tip ţepi, cu bluză Pulma şi figuri pe tot corpul. Genul de cioră care le cere banii la copii din gimnaziu altfel îi bate. Era unul ca genu’ descris mai sus când eram în gimnaziu. Avea o armată de lingăi după el. Cel cu limba cea mai lungă era unu gras şi mic. Dacă nu era prieten cu Laurenţiu, cioara, mânca bătaie de la toţi. Telefonul lui era întodeauna în mână la Cioară, care, în timpul şcolii, era proprietarul telefonului.
Ţin minte odată că luasem o palmă de la Cioară şi grasu’ se râdea de mine. După ce am ajuns la o distanţă sigură de ei, le-am bagat p**e-n gură cu un zâmbet larg. Ştiam că o să iau bătaie , dar măcar m-am descărcat. În timpul orei am mers la baie. Şi surpriză, grasu era acolo. Tremuram, dar tot m-am dus la el. N-aveţi idee ce bine m-am simţit când i-am văzut ochii cât cepele când eram cu mâna la el în gât. Nu l-am lovit, l-am speriat bine şi i-am spus să mă lase în pace.

Partea interesantă era că după şcoală mă aştepta cioara şi grasu. Cioara m-a luat de după cap şi a început să vorbească cu mine, nu mai ţin minte ce a zis, dar ştiu sigur că nu m-a lovit sau ceva. Dar venise grasu’ din spate şi mă lovise cu podu’ pălmii în ureche.

Atunci am jurat, că următoarea dată când îl prind singur, îl string de bijuterii până plânge!


Deci nu!

Octombrie 1, 2008

Orăştia este un oraş destul de mic cu un număr destul de mic de bloggeri. Cei pe care îi cunosc eu sunt: Bogdan, Alex, Fometoc, Radu Alin, Călinocea… Sunt sigur că sunt mai mulţi dar nu cred că-i cunosc.

Mai nou, a apărut un nou blog în blogosfera Orăştiană. Ocps. Destul de discutat despre el. Ideea blogului este una destul de simplă: cu şi despre cocalari si piţipoance. Bravo lor, bună temă pentru blog, bun design…

Care este problema mea? Lumea crede că eu l-am creat. Şi care ar fi problema în asta?

Păi e una dureros de mare. Toţi cocalarii şi pitzipoancele care apar pe site caută răzbunare, şi eu cad de prost în numele celui care a creat site-ul. Şi uite aşa îmi vor smulge capul, şi vor scrie pe D&G şi-şi vor face poze cu el în oglindă.

Deci, gândiţi înainte să arătaţi cu degetul, şi mai ales, înainte să mi-o iau în freză!

Danke!!!!


Rasism

Septembrie 28, 2008

Câţi dintre noi n’au avut cel puţin odată sentimente rasiste. Bag mâna în foc să spun că toţi au fost încercaţi de asemenea sentimente la un anumit moment. Fie că eşti rasist cu bulgari, turci, unguri, români sau rommi.

Vreau să vorbesc de rommi. Pentru mine omul înainte de a fi bulgar, turc, ungur sau rrom, este om. Asta nu înseamna că nu am şi eu anumite porniri rasiste. Nu-mi plac ţiganii care îşi pun copii la lucru, când ei sunt capabili să muncească, nu-mi plac tiganii care se manifestă pe străzi[urlă, înjură] nu-mi plac ţiganii care fură.

Încep să cred că societatea în care trăiesc[şi trag această concluzie cu un gust amar] este rasistă indiferent de felul de ţigani. NU toţi ţigani sunt aşa. Recunosc că marea majoritatea sunt aşa, dar cum spuneam înainte, nu toţi sunt la fel. Cel mai elocvent exemplu este al lui Nina.

Nina este o prietena veche de a mamei mele. Nu stiu cum sau cunoscut dar se intelegeau destul de bine. Cand mama avea nevoie de ajutor la curatenie, Nina intodeauna era prima optiune. Facea curatenie foarte bine. Era o femeie tacuta, micuta de statura, cu parul lung de abanos. Avea o casa micuta, cu o singura camera. Trebuie sa recunosc ca era foarte curata, camera cu un miros proaspat, de casa ingrijita.

Este mama a 4 copiii, 2 fete şi 2 baieţi. Toţi au cei 7 ani de acasă. Nişte copii de nota 10 care au mai multă educaţie decât mulţi colegi de ai mei. Muncitori, cu bun-simţ, respectuoşi.
Care credeţi că sunt şansele lor de a reuşii în societatea de astăzi? Nule! Pentru simplul fapt că sunt de etnie rromă sunt condamnaţi de societate la o viată de lucru în Spania/Italia. Oare când vom ajunge la un nivel unde oameni sunt trataţi în funcţie de seriozitate/realizări/abilităţi şi nu după naţie şi culoarea pielii.

Note to self: acesta este iară’ un articol bun[parerea mea] care va rămâne cu 0 comentarii…


Religie?

Septembrie 22, 2008

Citiţi asta înainte şi apoi continuaţi citirea postului meu.

Am văzut ştirea asta când butonam telecomanda. Şi mi-a dat de gândit. Câte enoriaşe au fost ”împărtăşite” de pope până acuma şi n-au spus nimănui?!

Vara asta aveam o discuţie cu un prieten, când eram în Loreto. Ce fac parinţii, popele, căşugări toată ziua. Mănânci de pe bani lor, a enoriaşilor, stai şi te rogi în linişte. Mă gândeam cum ar fii să urmez şi eu calea sfântă. Să ma fac că mă rog toată ziua, şi să stau cu burta la soare. E clar, nu e uşor, ai voie să faci anumite lucruri, pe când altele nu. Nu toţi pot fii pope. Cei care nu pot să fie, dar tot urmează această ”carieră” ajung ca nenea, acuzat de viol.

Pardon, de vătămare corporală, există şi posibilitatea ca părintele să fie acuzat doar de vătămare corporală.

După cum am mai spus, în vacanţă am fost în Italia, şi am văzut şi Capela Sixtină. Uriaşă, incredibil de frumoasă, de ameţitor de frumoasă. Unde a intrat, pictat şi expus lucrări Michelangelo. Marele Michelangelo. Fotografiatul era permis acolo.

Pe când într-o biserică obscură, cu nişte ”desene” anemice, făcute de autori relativi anonimi, n-ai voie să fotografiezi, să filmezi, nimica… De ce?


Mda

Septembrie 12, 2008

Mai bine am un blog personal cu nu mai mult de 50 de vizitatori pe zi decât toate textele de pe blog să fie copiate din vreo sursă [sau o mare majoritate] să am un spike de 300 pe zi, vizitatori făcuţi prin spam şi prin înjuratul lui Zoso, care acuma a devenit o acţiune obligatorie, un punct dintr’o to do list, dacă vrei să fi un blogger mare.

Post cu dedicaţie, către Gigutzu, în legătură cu postu’ acesta. O imagine face mai mult decât o mie de cuvinte!