1000 şi creşte

Uităte în dreapta sus!

Peste 1000 de oameni au clikuit site-ul meu, au citit, au fost uimiţi sau dezgustaţi. Mie personal nu-mi vine să cred.

Nu pot să cred că atâţia oameni au intrat pe blog. Pe blogul meu.

Ce pot să zic… foarte tare frate!!!

Mâine mă apuc să scriu articolele pentru concursul lui VisUrât. [datorită faptului că lucrez, stau departe de pc, deci le scriu pe nişte foi, când am puţin timp liber]

Şi nu în ultimul rând, scuzaţi lipsa de activitate, dar am anumite ţeluri care vreau să le ating.

Work, damm’ it!

Sunt zile în care am chef de lucru, altele în care vreau doar să stau undeva unde este linişte.

Sunt zile în care am de lucru, şi altele în care aş avea timp să termin o carte…

Ce mă impulsionează să continui munca?

Ăsta.

O fo’ fain!

Asta e tot ce spune după ziua de ieri.

Am fost cu încă 4 prieteni la un râu să ne „scaldăm”. După un drum întortochiat, prăfuit ne-am dat seama că râul la care am ajuns nu ne convine… deci ne-am suit pe „motoare”, adică biciclete.

Când trebuia să mergem la celălalt râu unul din ce-i 4 prieteni care mă însoţeau a plecat.

În sfârşit am ajuns la râu! Unde era apa mai mare făceam body-rafting. Adică făceam pluta şi ne lăsam duşi de apa, palpitant nu glumă!

Apoi eu am fost îngropat în nisip, chestie care de mult vroiam s-o fac.

A fost superb, râu curat, nimeni pe lângă noi, linişte, natură, prieteni şi o Timişoreana.

Stop!

Da! Să ne oprim pentru o clipă din discriminare, din rasism, din xenofobie şi să apreciăm ceva frumos, reuşit, ceva ce ar putea rivaliza cu Michael Flatley.

Aceştia.

Nu ştiu care este impresia voastră, dar, eu cel puţin, am rămas uimit.

Superb, incredibil.

Pot spune că-mi plac ţiganii. Nu toţi, dar îmi plac. Îmi plac pentru că ştiu să danseze, să cânte. Îmi plac pentru că există şi ţigani de treabă, cu care chiar te poţi înţelege.

Întrebare: Aţi văzut un ţigan cu ochelari?[de vedere]

Notă oare cum va arăta postul acesta dacă nu îi pun titlu?!

Sunt de părere că există lucruri pe care un om cu ceva creier în cap nu le-ar face şi lucruri [tot aceleaşi] pe care un individ le-ar face.

Cel mai elocvent exemplu, aici.

Ştie cineva care este mailul celor de la blogspot, unde pot trimite un mail, ca să afle ip-ul anonimului.
Sau vreo metodă de aflare a ip-ului?!

Poem

Once I had
A little game
I liked to crawl
Back in my brain.
I think you know
The game I mean.
I mean the game
Called go insane.

Now you should try
This little game.
Just close your eyes,
Forget your name,
Forget your world,
Forget the people,
And we’ll erect
A different steeple.

Nu mai adaug nimica…

Amintire

Discuţie avută cu un prieten, pe un pod, incercând să ne decidem ce urma să facem:

El: Haide sari, apa e destul de adînca!
Eu: Nu de adâncime îmi este frica, ci de înalţime. De aici dacă dau o burtă am pus-o!
El: Încercarea moarte n’are.
Eu: Dar eu, care încerc, am moarte!

Dupa ce am zis asta, l-am prins de mână şi l-am aruncat în apă… apoi m-am aruncat şi eu.Din moment ce scriu postul acesta, sunt în viaţa, la fel şi el.

Semafoarele au luat-o razna

Nothing is impossible… mai ales în rRomânia.

În Orăştie respectivul semafor „ajută” la fluidizarea traficului.

Până şi semafoarele au luat-o razna, oare noi cât mai rezistăm?

Dacă n-ai ce face…

… fă pe prostu şi lasă-ţi camera foto acasă pe motiv că n-o să ai ce fotografia.[ sau cel puţin crezi asta]

Un curcubeu superb, cu nişte culori vi, care pur şi simplu te înveseleau instantaneu. Perfect arcuit.

Şi dacă asta n-ar fii de ajuns, lângă acel minunat curcubeu, de proporţii emineşciene, mai era încă un curcubeu, mai mic, nu aşa de impresionant, dar tot era minunat. Amândouă impresionau lumea prin prezenţa lor şi prin faptul că erau la plural.

Toţi se uita la curcubeu. Parcă lumea devenise un loc mai bun.

Work

Nu am vrut să vă spun asta[ce urmează în rândurile de mai jos] până nu ştiu ceva 100% sigur.

Dar uite că acuma ştiu sigur vara asta o să mă angajez. Defapt, în timp ce scriu articolul acesta eu sunt angajat. Aseară am început.

Terasa era plină de suporteri români… Unul dintre ei era deosebit de gălăgios, era dotat cu o goarnă[ sau ce era, cert e că suna al dracului de tare] o voce medie şi o nucă pe post de creier. Toată lumea stătea într-o linişte relativă şi urmăreau meciul.

Mai puţin eroul nostru, el făcea galerie!!! Înţeleg, e meci important, e ţara ta, dar mai ho!!! Nu 10 minute de strigăte, chiar nu eşti pe stadion, în ciuda faptului că vezi jucătorii în faţa ta.

Revenind la mine. A fost oke, m-am descurcat. Nu e ceva de ce să te plângi.

Am colegi de treabă şi o şefă de nota 10!

Tu la ce vârstă ai avut prima slujbă?